sâmbătă, octombrie 24, 2020

Desert scoțian extrem de sănătos!

Desert scoțian

Vă propun un desert scoțian, care oferă multă energie. Scoțienii sunt recunoscuți pentru sănătatea de fier, mai ales datorată sportului. Și când vine vorba despre mâncare, ei își aleg cu grijă produse alimentare cele mai naturale, fiind recunoscuți ca fiind unii dintre cei mai pretențioși în acest sens.

Desert scoțian extrem de sănătos
Image from Pixabay

Ingrediente pentru desertul scoțian: 1/2 de linguriță de unt de cocos sau ulei de măsline, 1/2 linguriță de nectar de agave sau de miere crudă ori de Manuka, 1/4 de linguriță de scorțișoară, 1 lingură și jumătate de fulgi de ovăz, 1 lingură de alune de pădure sau nuci, 2 prune, 115 g de zmeură congelată, 1/2 linguriță de apă de trandafiri, 4 linguri de iaurt degresat.

Mod de preparare: se încinge untul de cocos într-o tigaie, împreună cu nectarul de agave și scorțișoara. Se adaugă fulgii de ovăz și alunele de pădure. Se rumenesc 2-3 minute, până când capătă o nuanță ușor aurie, apoi se dau deoparte. Se storc prunele. Se toarnă sucul într-un blender, împreună cu ingredientele rămase și cu fulgii de ovăz și se amestecă până când capătă o consistență cremoasă și omogenă. Se diluează cu puțină apă dacă este prea dens.

Beneficii pentru sănătate: alunele de pădure reprezintă una dintre cele mai bogate surse de vitamina E, un antioxidant puternic ce ajută la neutralizarea radicalilor liberi care afectează celulele, slăbind organismul. Zmeura și prunele oferă fibre ce sprijină sănătatea intestinelor, fiind pline de antioxidanți, vitamine și minerale ce conferă o stare generală bună de sănătate. Mierea de Manuka este antivirală și antibacteriană, ajutând la vindecarea rănilor și la menținerea sănătății aparatului digestiv.

Desertul scoțian vă umple de energie

Fulgii de ovăz și nucile din această versiune sănătoasă a unui desert scoțian, oferă foarte multă energie cu eliberare lentă, precum și proteine ce reduc accesele de foame. Dacă doriți ca băutura să nu conțină deloc gluten ( pentru cei cu intoleranță la gluten ), puteți folosi fulgi de hrișcă în locul celor de ovăz. Îndeosebi alunele de pădure sunt o sursă bogată de proteine, fiind deasemenea bogate în mangan, care stabilizează glicemia. La final puteți adăuga un stop de whisky scoțian, puteți orna cu frișcă și zmeură.

Este delicios! Poftă bună!

Must Read

Să profităm de dieta de toamnă

Dieta de toamnă Dieta de toamnă, bogată în fructe și legume de sezon, ne aduce un plus de vitamine, minerale și fibre în organism, cu...

Fericirea ține de atitudine

Fericirea și mulțumirea de sine Fericirea e singurul lucru care se dublează atunci când e împărțită. Ce înseamnă fericirea? Câți dintre noi pot să răspundă...

Alimentele procesate distrug oasele

Alimentele procesate cresc riscul de îmbolnăvire Știm cu toții că alimentele procesate nu ne fac bine, dar oare ne-am imaginat vreodată concret ce se întâmplă...