miercuri, octombrie 28, 2020

Pătrunjelul, simbol al noilor începuturi

Pătrunjelul nelipsit din bucătărie

Pătrunjelul, simbol al noilor începuturi
Image from Pixabay

Pătrunjelul este o sursă bogată de vitamine, minerale, antioxidanți și fibre, excelente pentru menținerea sănătății organismului. Pătrunjelul făcea parte din mâncarea ceremonială a Paștelui evreiesc și era privit ca un simbol al noilor începuturi, căci este una dintre primele plante, care răsar primăvara.

Principalii constituenti ai pătrunjelului

Pătrunjelul conține ulei volatil în partea aeriană, în special în semințe, format din apiol, miristicină, aliletrametoxibenzen, carburi terpenice, derivați cumarinici etc. Semințele mai conțin cca 20% ulei gras format din acizi grași nesaturați, care conțin acid petroselinic și un heterozid flavonic, apiozidul. Trebuie specificat faptul că semințele sunt contraindicate pentru uzul intern.

Pătrunjelul este bogat în vitamina A, B, C, E, mangan, fier, calciu, magneziu, fosfor, potasiu, sodiu, sulf și iod. Pătrunjelul conține histidina, un aminoacid care poate încetini dezvoltarea tumorilor.

Recomandările terapeutice ale pătrunjelului

Intern, pătrunjelul este recomandat în curele de detoxifiere a organismului, favorizând eliminarea toxinelor prin transpirație, neutralizând efectele dăunătoare ale tutunului și consumului de alcool. După o cură de 2-3 săptămâni cu pătrunjel, întregul organism va funcționa mai bine, vom fi mai energici și mai în formă.

Pătrunjelul are proprietăți febrifuge, iar sub raportul acțiunii emenagoge, acționează pentru reglarea ciclului și calmează durerile. Are proprietăți diuretico-depurative, fiind recomandat în dietele pentru reumatism și hiperuricemie ( guta ).

Frunzele de pătrunjel sunt un stimulent general, antianemic și antirahitic, precum și un tonic nervin. Consumul de pătrunjel stimulează și acționează asupra musculaturii netede a organelor interne, fiind indicat în toate cazurile de atonie digestivă a vezicii biliare, cu efect colagog, precum și a vezicii urinare, calmând colicile acestor organe.

Pătrunjelul, simbol al noilor începuturi
Image from Pixabay

Pătrunjelul are și efect antihelmintic, fapt pentru care duce la combaterea oxiurilor. Asupra aparatului circulator, are acțiune vasodilatatoare, ajutând și la reglarea circulației capilare.

Extern, sucul de frunze combate nevralgiile, chiar și cele dentare, având un efect antiinflamator. Este recunoscut ca fiind un tonic capilar foarte eficient. În cosmetică, frunzele se pot utiliza pentru curățarea tenului fiind și un remediu contra pistruilor. Datorita efectului antiinflamator, sucul de pătrunjel se recomandă și în iritațiile pielii, contuzii, echimoze, înțepături de insecte ca și în inflamațiile ochilor.

În cazul femeilor însărcinate sau care alăptează, sunt contraindicate curele cu pătrunjel, însă îl pot consuma în cantități moderate în felurile de mâncare preparate. Pătrunjelul conține apiol o substanță care induce contracții uterine și care pot avea efecte nedorite asupra evoluției sarcinii.

Moduri de întrebuințare a pătrunjelului

Pătrunjelul, simbol al noilor începuturi
Image from Pixabay

Pătrunjelul îl consumăm ca atare, in diverse salate sau sucuri, în adaos la diferite preparate culinare, ca tonic aperitiv și stomahic. Infuzia de frunze, cu o linguriță la cană, 2-3 căni pe zi. Pătrunjelul este foarte utilizat în dietele de slăbire, pentru că elimină apa din organism.

Contra pistruilor, se prepară suc proaspăt de pătrunjel, cu care se fac aplicații de 2-3 ori pe zi, timp de 15-20 de zile.

În cazul nevralgiilor dentare, se prepară un suc de pătrunjel, în amestec cu alcool de 70 de grade în părți egale. Se fac cataplasme din acest preparat și se aplică pe locurile dureroase cu un tampon de vată, până la tratamentul cariei, care nu trebuie amânat. Acest amestec se poate păstra în sticle închise la culoare, la rece, în locuri ferite de lumină.

Pentru curățarea tenului se prepară un decoct concentrat din 2 linguri frunze pătrunjel la o cană apă caldă. Acest decoct se poate folosi și ca tonic capilar.

Must Read

Ce produse de igienă personală ținem în baie?

Ce mărci folosim pentru igiena personală? Igiena personală este foarte importantă pentru sănătatea fizică și mentală. Felul în care ne simțim și ne prezentăm are...

Să profităm de dieta de toamnă

Dieta de toamnă Dieta de toamnă, bogată în fructe și legume de sezon, ne aduce un plus de vitamine, minerale și fibre în organism, cu...

Fericirea ține de atitudine

Fericirea și mulțumirea de sine Fericirea e singurul lucru care se dublează atunci când e împărțită. Ce înseamnă fericirea? Câți dintre noi pot să răspundă...