luni, octombrie 26, 2020

Silueta perfectă

Suc hidratant pentru silueta perfectă

Silueta perfectă începe cu un plan bine stabilit care trebuie respectat zilnic. Silueta perfectă începe cu o dietă pe termen lung în care să introduceți și sucurile naturale. Toate sucurile naturale sunt bogate în nutrienți și pentru a beneficia din plin de aceștia, dieta și stilul de viață trebuie să le susțină eficiența.

Când începeți dieta este important să reduceți consumul de mâncăruri și băuturi care ar putea afecta abilitatea organismului de a asimila nutrienți și a se detoxifia. De asemenea, este importantă și includerea unor tratamente de detoxifiere și începerea unor exerciții ușoare.

Vă propun un suc hidratant cu o textură cremoasă dată de guavele tropicale. Bogat în fibre solubile, guavele accelerează pierderea în greutate deoarece dau senzație de sațietate mai îndelungată. O linguriță de pulbere verde de superaliment sporește puterea de detoxifiere a acestui suc.

Ingrediente pentru silueta perfectă:

Silueta perfectă
Image from Pixabay

Avem nevoie de: 1/2 castravete, 2 fructe de kiwi, decojite, 1 guavă, decojită, 1 linguriță de pulbere verde de superaliment. Se storc fructele și legumele, apoi se toarnă în blender împreună cu pulberea verde de superaliment și se amestecă.

Acest suc cremos are nenumărate beneficii pentru sănătate. Guavele sunt o sursă excelentă de antioxidanți precum vitaminele A, C și E, betacaroten și licopină. De asemenea sunt bogate în potasiu și mențin o tensiune arterială sănătoasă. Atât fructele de kiwi, cât și guavele sunt pline de vitamina C, care ne conferă mai multă energie și sprijină activitatea glandelor suprarenale, atunci când ne simțim stresați.

Pe lângă vitamina C, Kiwi conține și acid folic, betacaroten, flavonoide și alți antioxidanți, vitamina K, luteină, magneziu, cupru, fosfor, fibre, potasiu. Mineralele pe care le conține ajută organismul să depășească starea de letargie, înlăturând stările de depresie. Kiwi are efect laxativ, diuretic și depurativ asupra colonului.

Must Read

Să profităm de dieta de toamnă

Dieta de toamnă Dieta de toamnă, bogată în fructe și legume de sezon, ne aduce un plus de vitamine, minerale și fibre în organism, cu...

Fericirea ține de atitudine

Fericirea și mulțumirea de sine Fericirea e singurul lucru care se dublează atunci când e împărțită. Ce înseamnă fericirea? Câți dintre noi pot să răspundă...

Alimentele procesate distrug oasele

Alimentele procesate cresc riscul de îmbolnăvire Știm cu toții că alimentele procesate nu ne fac bine, dar oare ne-am imaginat vreodată concret ce se întâmplă...