luni, august 10, 2020

Vârsta psihologică vs. vârsta biologică

Vârsta psihologică, experiența noastră subiectivă

Vârsta psihologică este strâns legată de vârsta biologică. Vârsta psihologică este experiența noastră subiectivă a cât de bătrâni ne simțim. Sunt o mulțime de oameni care la vârste înaintate, spuneau că se simt mai bine decât la treizeci de ani. În trecut erau nemulțumiți la serviciu, nu mâncau bine, fumau sau nu aveau timp pentru activitățile pe care le considerau relaxante pentru ei.

Atunci când oamenii au înțeles că pot aborda exerciții pentru întinerire, sănătatea lor mentală și fizică s-a îmbunătățit radical. Au învățat să se relaxeze și să se bucure de viață, astfel încât, deși cronologic au o vârstă înaintată, ei se simt, neîndoielnic, mai tineri decât se simțeau cu ani în urmă. Atitudinea este arta de a rămâne tânăr!

Vârsta psihologică vs. vârsta biologică
Image from Pixabay

Atunci când corpul funcționează într-un mod mai eficient, mai energic, trăim această stare plină de vitalitate și ne simțim mult mai vii. Deși nu ne putem scădea vârsta cronologică, putem îmbunătății cei mai importanți indicatori ai vârstei biologice și psihologice, recâștigându-ne vitalitatea fizică și emoțională pe care am avut-o în trecut.

Vârsta psihologică – elimină condiționările inutile

Cu toții trebuie să fim ferm convinși că putem întineri psihologic, trăind fără limitări inutile. Din păcate sunt și foarte mulți oameni care acționează și gândesc în limitele foarte înguste a ceea ce au fost învățați în copilărie, fără să pună sub semnul întrebării afirmațiile de bază, care structurează punctul lor de vedere asupra lumii.

Încă de când ne naștem, intrăm într-o conversație curentă despre lume. Imediat ce putem vorbi, ne angajăm în discuție, consolidând, cu propriile noastre gânduri și acțiuni, modelele de gândire și comportament care ne înconjoară. Acesta este un adevăr indiscutabil, cu privire la modul în care vedem corpul și îmbătrânirea sa.

Până de curând, puțini au pus sub semnul întrebării presupunerea că îmbătrânirea este ireversibilă și prin urmare, generație după generație, oamenii au întărit convingerea uzuală că a îmbătrâni înseamnă un declin progresiv al capacităților fizice și intelectuale. Este benefic să ne schimbăm modul de a gândi și de a ne comporta și să modificăm atât experiența corpului nostru, cât și procesul de îmbătrânire.

Cum ne refacem energia vitală

Vârsta psihologică vs. vârsta biologică
Image from Pixabay

Corpul este holografic, deci,când schimbăm un bioindicator, îi influențăm pe toți. Din păcate societatea în care trăim, ne face să credem că, pe măsură ce îmbătrânim, ne deteriorăm fizic și mental. Când ne desprindem de această condiționare, vom învăța din propria experiență că, în fiecare zi, pe toate căile, ne putem crește capacitatea fizică și mentală.

Conform medicinei Ayurveda, vechea tradiție de vindecare indiană, îmbătrânirea este o iluzie, pentru că adevărul nostru, nu e nici corpul, nici mintea noastră. Natura esenței noastre este, cine suntem cu adevărat, este domeniul conștienței atotprezente ce veghează și care este dincolo de învelișurile noastre mentale și fizice.

Conștiința dă naștere gândurilor din mintea noastră și moleculelor din corpul nostru. Accesând conștiența, în care timpul și spațiul nu au nici un înțeles, putem pune bazele reânnoirii emoționale și fizice. Deși cel mai profund mod de a îmbunătăți sănătatea și de a întineri, este în cele din urmă, unul spiritual, aproape nimeni nu este gata să accepte imediat această abordare.

Vârsta psihologică vs. vârsta biologică
Image from Pixabay

Mulți dintre noi doresc să piardă în greutate, alții poate doresc să renunțe la fumat, alții caută relația perfectă. Fiecare dintre aceste nevoi este importantă în felul ei, dar o abordare spirituală deschide ușa unei evoluții a conștiinței, care poate face posibile aceste lucruri și multe altele.

Motivul pentru care noi întreprindem orice acțiune, este speranța că aceasta ne va aduce satisfacție, împlinire și fericire. Îmbrățișarea domeniului spiritual, care este sursa și scopul tuturor dorințelor în viață, crează posibilitatea pentru satisfacție, fericire și împlinire, independent de inevitabilele situații mereu în schimbare, circumstanțe și oameni care ne înconjoară.

Rețeaua de energie conștientă, țesută din firele inteligenței universale, are un efect profund asupra minții și corpului nostru. Când ne este limpede că motivul pentru care dorim să trăim până la o sută sau mai mulți ani, este că astfel ne putem exprima întregul potențial creativ, schimbându-ne singuri chimismul și fiziologia.

Vârsta psihologică vs. vârsta biologică
Image from Pixabay

Atunci când ne identificăm talentele noastre unice și ne angajăm să le folosim spre binele celorlalți, ne fortificăm sistemul imunitar. Când decidem să facem cu regularitate exerciții fizice și să pregătim o masă echilibrată, făcând din asta o experiență plăcută, ne ameliorăm sănătatea circulației și reducem presiunea sanguină.

Percepțiile, interpretările și așteptările noastre, ne influențează fiecare aspect al sănătății mentale și fizice. Schimbarea perspectivei și noile opțiuni ne pot schimba viața. Modificare în bine a oricărui component al vieții noastre, va avea o influență pozitivă asupra întregii stări de sănătate.

Cu cât vom fi capabili să înlocuim opțiunile ce vatămă viața, cu cele care susțin viața, cu atât vom trăi experiența unor beneficii fizice, emoționale și spirituale mai profunde. Exercițiile fizice ne îmbunătățesc forța musculară, care va duce la creșterea densității osoase. Ameliorarea capacității de efort duce la îmbunătățirea  funcției imunitare. Atitudinea noastră față de viață ne va arăta frumusețea vârstei noastre psihologice și implicit a celei biologice.

Must Read

Smoothies anti-aging

Smoothies anti-aging cu legume Vă propun un smoothies, bogat în antioxidanți protectori, care constituie o alternativă delicioasă și sănătoasă pentru micul dejun sau un prânz...

O doză de energie pentru întreaga zi

Doză de energie Vă propun o băutură reconfortantă pe bază de lapte de migdale. Acest superaliment, este o sursă excelentă de proteine și contribuie la...

Ceaiul verde întărește memoria

Ceaiul verde ne ferește de infecții Ceaiul verde îmbunătățește memoria și capacitatea de orientare în spațiu. Consumul regulat de ceai verde poate concura oricând cu...