luni, august 10, 2020

Luna în ritmul vieții

Luna, în viața de zi cu zi

Un circuit complet de la o luna plină, până la următoarea, satelitul Pământului descrie o curbă lungă. În natură, totul este ritm, sunet, respirație, lumină și vibrație. În Univers, totul este mișcare, nimic nu e fix, permanent, neschimbător. De la plante până la cea mai mică celulă, totul se naște, crește, ajunge la maturitate și apoi moare, doar pentru a se trezi din nou la viață într-o altă formă, într-o altă lumină. Acest lucru ni se aplică și nouă oamenilor.

O viață echilibrată înseamnă să nu ignorăm continuu ritmurile ciclice la care este supus corpul nostru sau să nu încercăm întruna să înotăm împotriva curentului. Alinierea răbdătoare la ritmurile naturii, ale anotimpurilor și ale propriului nostru corp, înseamnă să învățăm să le înțelegem semnele, să ne adaptăm armonios, ca un navigator priceput să urce și să coboare valurile.

Luna în ritmul vieții
Image from Pixabay

Dar o viață echilibrată nu înseamnă nicidecum ascultarea absolută a vânturilor și a valurilor, nici să trăim după calendar sau după acele ceasornicului. Corpul nostru este un vehicul cu care călătorim prin viață. Aparent, poate suporta timp de decenii totul: hrană neadecvată, lipsă de exercițiu, stres, intoleranță, lăcomie, exces de alcool și țigări și ignorarea ritmurilor sale naturale.

Cele două mari perioade, de care am vorbit la început, sunt luna în descreștere și luna în creștere, iar în plus, cele câteva ore în care luna este plină și nouă sunt caracterizate de forțe speciale, a căror cunoaștere poate să ne fie extrem de folositoare.

Luna în descreștere

Luna în ritmul vieții
Image from Pixabay

Luna în scădere dezintoxică și spală, elimină și curăță, usucă, consolidează, îndeamnă la acțiune și la folosirea energiei. Forța este cu atât mai mare, cu cât luna nouă este mai aproape. Putem face o cură de dezintoxicare, pe parcursul celor două săptămâni de lună în descreștere. O detoxifiere de primăvară, de exemplu, cu ceai de urzici, are și un efect puternic de purificare, ce deseori se menține pe tot parcursul anului. Dacă încercăm această detoxifiere, când luna este în creștere, vom obține un efect redus sau chiar nici unul.

Luna nouă

Capacitatea de detoxifiere a organismului este maximă în ziua în care e luna nouă. Putem alege să ținem post, atunci când este luna nouă, pentru a reduce riscul contractării diferitelor boli.

În această zi putem începe activități noi și ne putem dezvăța de obiceiurile mai puțin sănătoase precum: fumatul sau consumul excesiv de cafea și alcool. Dacă dorim să renunțăm la un obicei dăunător pentru sănătate, îl privim cu calm și în liniște, în față și îl studiem pe toate părțile. Încercați să nu luați în seamă opiniile celor din jur și nu mai căutați o motivație. Luați hotărârea și gata. Ziua cu lună nouă este un punct de pornire pentru „o nouă viață”. Ne ajută să ducem la bun sfârșit scopurile propuse.

Luna în creștere

Luna în ritmul vieții
Image from Pixabay

În această perioadă organismul se regenerează și absorbția nutrienților se face mai ușor. Luna în creștere aprovizionează, planifică, absoarbe, dezvoltă, atrage, stochează energie. Dă putere, duce spre odihnă și regenerare. Forța este cu atât mai mare cu cât luna plină este mai aproape.

În cele două săptămâni când luna este în creștere, tot ce facem pentru a ne dezvolta corpul și organele, pentru a le face mai puternice, pentru a fortifica în general, este mult mai eficient decât în perioada cu luna în scădere. Regenerarea și fortificare sunt cu mult mai eficiente dacă în prealabil corpul a fost dezintoxicat.

Toate simptomele de deficiență pot fi remediate cu mult mai ușor, mineralele și vitaminele, sunt absorbite mult mai rapid în această perioadă. Pentru femeile gravide în această perioadă, absorbția eficientă a preparatelor pe bază de fier, este foarte importantă. Preparatele pe bază de magneziu, calciu și fier sunt mult mai eficiente.

Acumularea de apă în corp și în picioare, în această fază, este mult mai greu de eliminat cu ajutorul medicamentelor diuretice. Toate simptomele de otrăvire, de la înțepăturile de viespi, până la ciuperci otrăvitoare, au un efect mai puternic în această perioadă, așa că este bine să fim atenți.

Cu cât se apropie mai mult luna plină, cu atât șansele de reușită ale operațiilor scad, vindecările sunt mai lente, iar riscul rămânerii cicatricilor este mai pronunțată. În această perioadă putem să facem programare la coafor. Când luna este în leu, ne tundem vârfurile pentru a avea un păr mai bogat, iar în fecioară, părul nostru va avea un aspect frumos.

Luna plină

Luna în ritmul vieții
Image from Pixabay

Este bine să ținem post în această perioadă, tocmai pentru că trupul absoarbe atât de bine tot felul de substanțe, inclusiv numeroasele adaosuri artificiale din mâncarea noastră. În această zi, apa se acumulează repede în țesuturi, iar țesutul muscular devine slab. Procesul de vindecare după operații, este în perioada cea mai puțin favorabilă.

Corpul nostru reacționează dacă îl forțăm continuu și ignorăm ritmurile și nevoile naturale. Efectele negative ale ignorării ritmurilor naturale se resimt în timp îndelungat, ca și efectele pozitive ale vieții în consonanță cu aceste ritmuri apar lent. Este bine să ne gândim în liniște și să căutăm să aflăm care dintre activitățile zilnice poate fi armonizată cu ritmurile lunare, atunci vom găsi cu siguranță și soluții. Simpla observare, ne va deschide drumul către acțiunea corectă, pur și simplu fără prea mare efort.

Articolul precedentDezintoxicare în 5 zile
Articolul următorParfum de flori de tei

Must Read

Smoothies anti-aging

Smoothies anti-aging cu legume Vă propun un smoothies, bogat în antioxidanți protectori, care constituie o alternativă delicioasă și sănătoasă pentru micul dejun sau un prânz...

O doză de energie pentru întreaga zi

Doză de energie Vă propun o băutură reconfortantă pe bază de lapte de migdale. Acest superaliment, este o sursă excelentă de proteine și contribuie la...

Ceaiul verde întărește memoria

Ceaiul verde ne ferește de infecții Ceaiul verde îmbunătățește memoria și capacitatea de orientare în spațiu. Consumul regulat de ceai verde poate concura oricând cu...