Fericirea ține de atitudine

Acest articol este disponibil și în: English

Fericirea și mulțumirea de sine

Fericirea e singurul lucru care se dublează atunci când e împărțită. Ce înseamnă fericirea? Câți dintre noi pot să răspundă cu zâmbetul pe buze la această întrebare? Pentru fiecare dintre noi fericirea înseamnă altceva, în funcție de ce credem că avem nevoie. Să fi fericit înseamnă să te mulțumești cu ce ai, spun alții. Fericirea până la urmă ține de atitudine, înseamnă să te simți bine în pielea ta.

Fericirea ține de atitudine
Image from Pixabay

Este final de octombrie și m-am gândit că ar fi bine să ne păstrăm tonusul de peste vară și să ne energizăm pentru toată toamna. Îmi doresc să ne molipsim cu toții de energie și bună dispoziție, cu zâmbete, cu sport, diete sănătoase, relaxare, care ne duc spre atitudinea corectă, pentru o viață fericită.

Zâmbești, primești un zâmbet înapoi!

Viața trebuie privită cu zâmbetul pe buze. Zâmbim, primim un zâmbet înapoi! Oamenii din jurul nostru simt adesea când emanăm fericire. Avem și zile mai puțin bune, poate mai triste, însă trebuie să învățăm că totul are un scop, nimic nu apare întâmplător, din fiecare situație învățăm câte ceva. Învățăm unii de la alții cum să fim mai toleranți, mai răbdători, mai recunoscători și primim totul ca o lecție de viață.

Fericirea ține de atitudine
Image from Pixabay

Vrem, nu vrem, trebuie să acceptăm că timpul trece și lasă urme. E o luptă inutilă dacă ne încrâncenăm și vrem să arătăm la 50 ca la 20, putem să părem chiar caraghioși. Nu avem nevoie de diete drastice, dar este bine să fim totuși atenți la alimentele bune care ne energizează: salatele, sucurile proaspăt stoarse, mai multă hidratare și bineînțeles exerciții fizice susținute. Atitudinea față de viață ne ajută să conștientizăm că este important să știm să îmbătrânim frumos și să acordăm sănătății o importanță deosebită.

Fericirea vine din interior

Mă simt bine în pielea mea! Fiecare dintre noi are ceva particular, care îl face special. Perfecțiunea este o provocare până într-un punct, dar poate fi periculoasă și plictisitoare. Asta nu trebuie să ne împiedice să lucrăm mai mult cu noi, pentru a ne menține un corp sănătos și pentru a primi bonus un aspect frumos. Perfecțiunea este bine să o privim ca o motivație pentru a ajunge la scopul propus.

Fericirea ține de atitudine
Image from Pixabay

După ce descoperim dieta perfectă de dezintoxicare, doar din sucuri făcute din legume și fructe, o dietă benefică pentru organism, pe care o putem ține de două ori pe an, atunci învățăm să mâncăm sănătos. Așa că nu avem nevoie de diete drastice. Frumusețea vine din interior. Mersul pe bicicletă, practicarea sportului preferat sau simpla plimbare în parc, sunt modalități de relaxare, care din fericire ne antrenează corpul.

Frumusețea vine din interior

Învățăm pe tot parcursul vieții, că este bine să ne acordăm mai mult timp pentru noi înșine, mai multă atenție, să avem mai multă preocupare pentru sănătate, pentru corp, minte și suflet. Toate lucrurile aparent mărunte dar foarte importante ne conduc spre echilibrul interior.

Ce terapii de înfrumusețare să alegem? Desigur cele de care avem nevoie în funcție de tipologia fiecăruia. Fie că suntem adepții terapiilor naturiste sau tratamentelor cosmetice, corporale, împachetări, măști în saloanele Spa, ne putem relaxa și elibera de stresul zilnic pentru a ne încărca bateriile.

Fericirea ține de atitudine
Image from Pixabay

Ce ritualuri folosim pentru păr? Podoaba capilară este foarte importantă pentru noi toți. Un aspect sănătos al părului, este foarte important, pentru că el reflectă starea noastră de sănătate. Testăm aproape toate tratamentele, folosim diverse măști și uleiuri precum: cel de argan, migdale, măsline, ricin, dar știm să le folosim pentru a obține cele mai bune rezultate?

Părul blond necesită mult mai multă atenție, mai ales dacă este supus unor tratamente agresive și styling-ului excesiv. Părul brunet este de obicei mai puternic de la natură. Ați observat probabil că indiencele au un păr superb, sănătos și bogat. Acestea folosesc uleiuri calde și mirodenii pentru masajul scalpului.

Uleiul de cocos este foarte bun de exemplu și pentru păr și pentru piele. Aloe vera, mierea de albine și fructele de sezon sunt de asemenea benefice și le putem folosi din abundență. Este bine să învățăm să ne acordăm mai mult timp, mai multă atenție pentru sănătate, pentru minte și suflet, numai așa vom aduce în viața noastă echilibrul, liniștea interioară, care duc în final la atitudinea și fericirea de care avem nevoie pentru o viață perfectă.

Scopul vieților noastre este să experimentăm fericirea.

Dalai Lama

Trebuie să citești și ...

Îți recomandăm să citești și ...